Arma hipersonică de la chinezi i-ar face invidioși pe americani și ruși
China a testat cu succes o armă hipersonică care le face concurență rușilor și americanilor. Odată ce va dezvolta această tehnologie, China va deveni și o putere militară, nu doar una economică.
Americanii au din ce în ce mai multe motive să fie temători față de chinezi. Aceștia din urmă ar fi testat cu succes o aeronavă hipersonică ce poate transporta focoase nucleare cu o viteză de șase ori mai mare decât cea a sunetului.
Rezultatul testului a fost confirmat de reprezentanții Academiei Chineze pentru Aerodinamică Aerospațială, din Beijing. Numele acestui vehicul aerospațial hipersonic este Starry Sky-2, iar testul ar fi fost executat încă de vinerea trecută, 3 august.
Astfel de aeronave nu seamănă și nici nu funcționează precum cele obișnuite. Ele zboară de regulă cu o viteză de cel puțin cinci ori mai mare decât cea a sunetului, ceea ce înseamnă că ar putea traversa teritoriul Statelor Unite ale Americii în doar 30 de minute.
Potrivit celor de la Academia Chineză, Starry Sky-2 poate atinge viteza Mach 6, adică de șase ori mai rapidă decât cea a sunetului, adică 7.344 de km/h.
Testul a fost declarat un „succes în totalitate”, dar nu s-au oferit informații despre scopul pentru care a fost creată o astfel de aeronavă, adică unul pentru cercetare spațială sau militar, dar tindem să credem că e vorba de o armă redutabilă.
PArtea cea mai înfricoșătoare este că rachetele hipersonice sunt aproape imune la scuturile antirachetă, cum este cel de la noi de la Deveselu. Pur și simplu, radarele nu sunt suficient de rapide cât să detecteze viteza remarcabilă a acelor obiecte ce depășesc de șase ori viteza sunetului.
Armele hipersonice sunt un obiectiv central militar pentru toate marile puterni actuale. Americanii și-ar fi manifestat intenția de a dezvolta una de acest gen încă din 2015, dar abia prin 2023 se estima că ar fi gata. Rușii, în schimb, au testat deja câteva rachete hipersonice.
Aceste rachete hipersonice ajung până în exosferă după lansare, apoi, coboară spre Pământ la viteze foarte mari, dar preiau o traiectori similară avioanelor obișnuite. Din cauza acestei traiectorii foarte joase și a vitezei, sateliții și radarele anti-rachetă nu le pot detecta.
Tehnologia hepersonică ar putea folosită și în cu totul alte scopuri în afară de cel militar, De exemplu, Boeing, cel mai mare producător de aeronave din lume, urmărește lansarea unui avion hipersonic pentru pasageri, care să ofere zboruri extrem de rapide și sigure. Un astfel de avion ar putea să zboare de la New York la Londra în doar 120 de minute.